avea dinți albi de lapte până târziu
după ora 20 când de obicei se lasă noaptea
în dreapta lovită de târnăcop a trotuarului
asediat de revoluțiile primarului
dornic să-și schimbe lumea din palme
turnând cu lăcomie asfalt și pietre
deasupra umbrei

este singurul moment când ies la plimbare netulburat
de niciun vitezoman elucubrant în exces
să-și afle garanția de expirare
pe aleile din spatele blocului unde zilele seamănă
parcă din ce în ce mai mult cu trupul meu
aflat pe drum spre birou
o crâșmă care a durat mai mult decât aș fi crezut vreodată
că pot bea pe muzica lui Adele

după o mie și ceva de minute
eram încă viu aruncat de-a valma
deasupra treptelor ca niște valuri seismice
îndreptate către vest
peste munca titanică a primarului care
transformase orașul într-un război civil de unire al oamenilor
cu șoseaua

după micul dejun am început să cresc din toate puterile
simțeam învârtirea mecanicului cum prinde viață
în ochii femeii care dicta lumea prin telecomandă
și trebuie să mărturisesc că dinții ei albi de lapte
durau atât de mult
încât îi auzeam
cum instaurau o eclipsă imensă care îngropa orașul
într-o tăcere întunecată până la umeri
iar când în sfârșit am reușit să mă târăsc la marginea zâmbetului
din ea și dinții ei albi de lapte
nu a mai rămas absolut nimic
de ținut minte
nici măcar bătrânețea mea
abandonată total într-o plasă ieftină
de rafie